Luna Plina in semnul Leului

Prima luna plina a lui 2021 din 27ianuarie este regala, este o Luna Plina a inimii si a creativitatii, ea aflandu-se sub semnul Leului. Sunt energii intense pe semne fixe( Taur, Leu, Varsator) se formeaza un careu in T, iar noi resimtim ca o permanenta neliniste ce vine din exterior, ea vine sa ne provoace sa iesim din zona de confort. Luna Plina in Leu ne intreaba pe fiecare unde este curajul tau? Ne provoaca sa vedem potentialul creator, pentru ca el exista, avem multe planete in semnul Varsatorului acum ( Soarele,Jupiter, Saturn, Mercur), iar conjunctia Soare-Jupiter, amplifica geniul creator, accesul la viziuni superioare, accesul la informatii pe care nu le-am avut pana acum. Aspectul ce se formeaza acum ne provoaca sa ne expunem cu curaj ideile creatoare, aspiratiile si viziunile pentru ca ele sunt ale viitorului. Suntem provocati sa avem curajul de a ne afirma si exprima cunoasterea.

De aceasta Luna Plina, luna este in semnul Leului iar Soarele este in opozitie in semnul Varsatorului, ele sunt opuse, dar pentru a fi complete fiecare are de invatat de la celalat semn. Astfel Varsatorul are de invatat sa puna inima in tot ceea ce face, iar Leul are de invatat ce inseamna umanitate si viziune de ansamblu.

La Luna Plina este un moment prielnic sa renuntam la ceea ce este de prisos, sa facem curat de fapt, atat la propriu cat si la figurat. Luna in Leu este la gradul 9, acesta este un grad lunar ce corespunde lui Pluton, aici intervine divinitatea, ceva se distruge iar altceva se reface prin vointa divina. Aceasta Luna Plina aduce finalitate in anumite parteneriate, relatii, asocieri, avem Venus in conjunctie cu Pluton in semnul Capricornului. Unele relatii se incheie altele se initiaza. Poate fi vorba si de joburi, de companii.

Avem o Luna Plina cu discomfort emotional, Leul reactioneaza dramatic. Pot aparea provocari in familie, in relatii sau acasa pur si simplu. Ideal este sa nu reactionam sub impulsul momentului pentru ca vom reface tipare karmice. Potrivit este sa facem un pas in spate, sa vedem imaginea de ansamblu, sa intelegem ce ne transmite aceasta situatie, ea vine si cu incarcatura karmica, de aceea avem nevoie de profunzime si de putere interioara sa vedem dincolo de aparente.

Luna Plina in Leu ne aduce senzatia ca suntem singuri, dar in provocarile ce apar avem libertatea sa inlocuim frica cu increderea si credinta in divinitate, sa avem incredere ca suntem ghidati si sustinuti de sus.

Simbolul Sabian pentru aceasta Luna Plina in Leu la gradul 9 este: “Sticlari modeleaza vase minunate prin respiratia controlata”( traducerea de Adi Mandruta). Respiratia este suflul vietii, este energia creatoare, dispunem acum de aceasta energie prin care putem crea ceva valoros insufland viata creatiilor noastre.

Tu ce alegi sa creezi de aceasta Luna Plina?